62% dintre români mor din cauza bolilor cardiovasculare. România ocupă locul trei la nivel mondial, ca număr de decese datorate acestor boli. Bolile de inimă sunt tot mai răspândite în rândul populaţiei tinere, grupa de vârstă 30-40 ani fiind tot mai afectată de infarct miocardic sau accident vascular cerebral.
Dar bolile de inimă pot fi prevenite într-un procent de 80% prin 4 măsuri simple:
1. adoptarea unei diete echilibrate
2. renunţarea la sedentarism
3. renunţarea la fumat
4. respectarea programului de odihnă.
Nu doar inima va beneficia de pe urma respectării acestor reguli! În acest fel se pot preveni 90% din cazurile de diabet zaharat şi 70% dintre cazurile de cancer, potrivit prof. univ. dr. Dan Gaiţă, preşedintele Fundaţiei Române a Inimii.