Mulţi ani s-a crezut că, pe măsură ce înaintăm în vârstă, legăturile dintre neuroni se distrug şi, implicit, funcţiile creierului încetinesc. Cercetătorii însă au demonstrat contrariul. Indiferent de vârstă, creierul are abilitatea de a crea noi legături neuronale sau de a le elimina pe cele nefolositoare. Această capacitate poartă numele de neuroplasticitate şi este influenţată de mai mulţi factori, printre care dieta, activitatea fizică, managementul stresului şi igiena somnului. De asemenea, la fel de importantă este şi acumularea permanentă de noi cunoştinţe, cel mai mare duşman al creierului fiind rutina. Ea îşi pune amprenta negativ îndeosebi asupra memoriei.
Oamenii de ştiinţă americani de la Clinica Mayo susţin că activitatea fizică stimulează îndeosebi acele zone din creier asociate cu memoria şi cu învăţarea. În timpul exerciţiilor fizice, creierul este stimulat să creeze noi reţele neuronale (responsabile cu stocarea memoriei) şi întăreşte legăturile dintre reţelele deja formate. Un motiv în plus pentru a face sport cel puţin 30 de minute, de trei ori pe săptămână, este faptul că mişcarea previne apariţia bolii Alzheimer.
Persoanele care consumă frecvent alimente bogate în acizi graşi Omega 3 (peşte gras, cum sunt somonul şi sardinele, dar şi migdale sau nuci) prezintă un risc cu 60% mai mic de a avea probleme cu memoria pe termen lung, susţin cercetătorii francezi. Studiile au arătat că acidul gras Omega 3 DHA (acidul decosahexenoic) facilitează legăturile dintre neuroni şi îmbunătăţeşte memoria. Deoarece creierul este supus în permanenţă proceselor oxidative, se mai recomandă introducerea zilnică în dietă a alimentelor bogate în antioxidanţi. În acest sens, cea mai bună alegere sunt afinele şi legumele colorate precum broccoli, spanac şi varză de Bruxelles, bogate în vitamina E, un puternic antioxidant.
Potrivit oamenilor de ştiinţă americani de la Universitatea „California", stresul (chiar şi pe termen scurt) slăbeşte conexiunile dintre neuroni în regiunile responsabile de memorare şi de învăţare. De aceea, se recomandă evitarea situaţiilor stresante prin alternarea orelor de muncă cu cele de relaxare.