Începe o nouă zi de luni! Din milioane de piepturi se va auzi în această dimineaţă, într-o formă sau alta, expresia “Off, începe o nouă săptămână de muncă!” Însă pentru alţii, mult mai puţini, lunea este o zi fericită căci munca ori cariera se confundă cu însăşi viaţa lor.
Unii spun că munca îl caracterizează pe om. Emil Cioran credea însă că munca pentru altcineva e o formă modernă de sclavie. Scopul vieţii nu trebuie să fie supravieţuirea sau cariera, ci descoperirea şi împlinirea sinelui.
Citiţi un extras din eseul său şi spuneţi-mi ce credeţi: munca e un blestem, o binefacere sau doar o necesitate?
“Munca este un blestem.
Iar omul a facut din acest blestem o voluptate. A munci din toate fortele numai pentru munca, a gasi o bucurie intr-un efort care nu duce decit la realizari irelevante, a concepe ca te poti realiza numai printr-o munca obiectiva si neincetata, iata ceea ce este revoltator si ininteligibil. Munca sustinuta si neincetata tampeste, trivializeaza si impersonalizeaza. […]
Omul nu se intereseaza atunci de destinul sau personal, de educatia lui launtrica, de intensitatea unor fosforescente interne si de realizarea unei prezente iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca adevarata, care ar fi o activitate de continua transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de iesire din centrul fiintei. Este caracteristic ca in lumea moderna munca indica o activitate exclusiv exterioara.
De aceea, prin ea omul nu se realizeaza, ci realizeaza.
Faptul ca fiecare om trebuie sa aiba o cariera, sa intre intr-o forma de viata care aproape niciodata nu-i convine, este expresia acestei tendinte de imbecilizare prin munca.
Sa muncesti pentru ca sa traiesti, iata o fatalitate care la om e mai dureroasa decit la animal. […]
In loc ca omul sa tinda la o prezenta stralucitoare in lume, la o existenta solara si sclipitoare, in loc sa traiasca pentru el insusi - nu in sens de egoism, ci de crestere interioara - a ajuns un rob pacatos si impotent al realitatii din afara.”
