Pagini

Cum controlam stresul


Se apreciază că peste 80 la sută din îmbolnăviri apar pe fondul stresului. Stresul reprezintă o parte integrantă din viaţa fiecăruia dintre noi şi, de aceea, este important să ştim cum să-l gestionăm. Printre problemele de sănătate cauzate de stres se numără bolile de inimă, accidentele vasculare cerebrale, o serie de afecţiuni digestive (de exemplu, sindromul de intestin iritabil), depresia, insomnia, pierderile de memorie etc.

Managementul stresului reprezintă abilitatea de a face faţă oricărei situaţii. Potrivit psihologilor, stresul poate fi controlat, însă numai cu condiţia să se cunoască sursa care l-a generat. Se recomandă ţinerea unui aşa-numit „jurnal de stres"  în care să fie notate toate momentele care au generat stări de anxietate. După două-trei săptămâni, se va face o trecere în revistă a notiţelor, pentru a observa ce tip de activităţi au generat cel mai frecvent tensiune.
Specialiştii în managementul stresului spun că la fel de importantă este şi trecerea în revistă a modului în care persoana respectivă s-a raportat la agentul stresant. De exemplu, în perioadele în care volumul de muncă este mare, unele persoane obişnuiesc să fumeze mult sau să consume dulciuri în exces. Astfel de soluţii pot ajuta corpul să facă faţă stresului, însă doar pe moment. În schimb, există modalităţi de combatere eficientă a stresului pe termen lung.
Muzica, de exemplu, este un astfel de mijloc. Un studiu realizat de oamenii de ştiinţă americani de la Universitatea „California" a arătat că angajaţii unei bănci care ascultau muzică în timpul orelor de program nu s-au mai confruntat cu stări de anxietate. În plus, spre deosebire de colegii care nu ascultau muzică, aveau valorile tensiunii arteriale în limite normale.
Potrivit psihologilor, cele mai multe persoane se transformă în propria sursă de stres, deoarece obişnuiesc să gândească negativ despre un lucru pe care urmează să-l realizeze. Deci, un alt aspect important în menţinerea sub control a stresului este renunţarea la anticipările negative.
Sportul reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de menţinere sub control a stresului. Explicaţia este că, în timpul efortului fizic, în corp se eliberează endorfine, recunoscute pentru calitatea de a întreţine starea de bine. Implicit, stările de nelinişte sunt diminuate considerabil. 

sinteza unui articol de Alina Boghiceanu - www.adevarul.ro, articolul integral AICI